Maib încheie cu succes plasarea celui de-al doilea program de obligațiuni corporative, în valoare de 565 de milioane de lei

Maib a plasat cu succes cel de-al doilea program de obligațiuni corporative după ce a obținut toate aprobările necesare din partea autorității de reglementare a valorilor mobiliare din Moldova, Comisia Națională a Piețelor Financiare (CNPF), pentru cea de-a noua și ultima tranșă. Valoarea totală a programului a fost de 564.9 milioane MDL. Acesta a fost plasat în principal clienților de retail, permițându-le acestora să obțină un produs de economisire flexibil, cu o rată a dobânzii atractivă.

 

Principalele caracteristici ale programului de obligațiuni:

  • Valoarea totală a programului s-a ridicat la 564.9 milioane MDL (valoarea totală a primului program de obligațiuni a fost de 258 milioane MDL);
  • Numărul total de investitori a fost de 1,634 (740 în primul program de obligațiuni);
  • Programul a început în decembrie 2023 și s-a încheiat în noiembrie 2024;
  • Fiecare obligațiune are o valoare nominală de 20,000 MDL, o scadență de 3 ani și plătește un cupon lunar;
  • Fiecare obligațiune are o rată dobânzii flotantă (redefinită anual) egală cu rata medie a dobânzii la depozitele noi în monedă națională (MDL) pentru întregul sector bancar, publicată pe site-ul oficial al BNM (bnm.md), la care se adaugă o marjă cuprinsă între -1.0% și 1.5%, în funcție de clasa emisiunii;
  • Deținătorul de obligațiuni are dreptul de a solicita răscumpărarea obligațiunilor deținute până la o anumită sumă.

 

Pentru maib, oferta de obligațiuni reprezintă o modalitate inovatoare de a-și diversifica baza de finanțare, îndeplinind în același timp toate cerințele autorităților de reglementare. De asemenea, este un alt pas spre dezvoltarea piețelor de capital din țară deoarece oferă mai multe instrumente financiare publicului din Moldova. Deținătorii de obligațiuni au obținut un randament favorabil la investiția lor, depășind rata la depozitele retail. În ceea ce privește distribuția obligațiunilor, aceasta a fost gestionată de unitatea de afaceri Retail a Băncii și a fost oferită atât prin sucursale, cât și prin intermediul canalelor digitale. Datorită faptului că este un produs nou și inovativ pentru piața din Moldova, acest program a fost însoțit de o campanie de educare a investitorilor.

 

Macar Stoianov, CFO maib, a comentat:

"Finalizarea cu succes a celui de-al doilea program de obligațiuni corporative marchează încă o etapă importantă pentru maib. Atât suma totală obținută, cât și numărul de investitori au crescut de mai mult de două ori comparativ cu primul program de obligațiuni. Aceasta este o dovadă a capacității Băncii de a distribui produse investiționale complexe și un pas important în dezvoltarea piețelor de capital din Moldova. Le mulțumesc clienților noștri pentru încrederea acordată și echipei noastre pentru obținerea acestui rezultat.”

 

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Republica Moldova, cu o cotă de piață de 35.8% din depozite și 37.6% din creditele întregului sistem bancar la sfârșitul trimestrului III din 2024. Maib este un creditor disciplinat cu o rată a creditelor neperformante de 1.8% și este bine capitalizată, cu un CAR de 20.8% la 30 septembrie 2024. Banca este de o importanță sistemică pentru țară, deservind aproape o treime din populație și fiind unul dintre cei mai mari angajatori privați din Republica Moldova, cu peste 2,400 de angajați. Din 2018, cel mai mare acționar al maib este un consorțiu care include Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup de management al activelor din țările baltice, și Horizon Capital, un fond de investiții privat axat pe piețele emergente.

 

Comunicate recente privind relațiile cu investitorii

 

Evenimente viitoare pentru investitori

  • 03 decembrie - Conferința WOOD’s Winter Wonderland EMEA

 

Contacte Relații cu Investitorii

Maib Investor Relations
Evgenii Risovich
Telefon: +37368403477
E-mail: Evgenii.Risovich@maib.md

 

Contact de Presă
Daniela Șerban
Telefon: +40742242662
E-mail: Dserban@vertikgroup.eu