Managementul riscurilor ESG și climatice – Investor Relations
Managementul riscurilor ESG și climatice
Ce sunt riscurile nefinanciare
Atunci când evaluăm o solicitare de finanțare, analizăm mai mult decât indicatorii financiari. Unele riscuri nu sunt reflectate în situațiile financiare, dar pot afecta activitatea unei companii și capacitatea acesteia de a-și rambursa obligațiile. Acestea sunt riscurile nefinanciare.
Evaluarea actuală include riscurile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), precum impactul activităților companiei asupra mediului, existența actelor permisive și respectarea cerințelor legale, condițiile de muncă, sănătatea și securitatea angajaților, relațiile cu comunitățile locale și practicile de guvernanță ale companiei.
Maib se află în proces de dezvoltare a cadrului de management al riscurilor climatice, care va fi integrat progresiv în procesele generale de finanțare și de management al riscurilor ale băncii.
De ce evaluăm aceste riscuri
– Pentru că pot afecta activitatea companiei. Un incident semnificativ de mediu, un accident de muncă, retragerea unui act permisiv sau un fenomen meteorologic sever pot afecta producția, costurile și capacitatea de rambursare.
– Deoarece aceasta este o condiție stabilită prin acordurile băncii cu instituțiile financiare internaționale care oferă finanțare clienților noștri. Acordurile maib cu instituțiile financiare internaționale (BERD, IFC, GGF, EFSE, BEI etc.) prevăd obligația băncii de a menține un sistem de management de mediu și social și de a-l aplica finanțărilor acordate din aceste resurse.
– Pentru că direcția de reglementare este clară. Alinierea Republicii Moldova la legislația Uniunii Europene va conduce progresiv la integrarea acestor cerințe în cadrul național de reglementare bancară.
Cum evaluăm riscurile ESG
Maib operează un Sistem de Management de Mediu și Social (ESMS), integrat în procesul de creditare. Cadrul are în vedere legislația Republicii Moldova, profilul portofoliului băncii și standardele internaționale de referință, inclusiv cele ale IFC și BERD.
Sistemul se aplică clienților persoane juridice din segmentele IMM și Corporate. Persoanele fizice nu completează chestionare ESG.
Principiul de bază este proporționalitatea: profunzimea evaluării și volumul informațiilor solicitate sunt adaptate nivelului de risc. Activitățile și proiectele care prezintă un nivel mai redus de risc ESG sunt evaluate printr-un proces simplificat, iar cele asociate unor riscuri mai semnificative sunt analizate în detaliu.
În anul 2025, toți debitorii din segmentele IMM și Corporate au fost supuși acestei evaluări, iar 893 de clienți au trecut printr-o evaluare extinsă.
Chestionarul ESG
Chestionarul ESG reprezintă un set structurat de întrebări privind aspectele de mediu și sociale aferente activității companiei. Acesta nu este un test și nu presupune obținerea unui punctaj minim de promovare. Scopul său este colectarea informațiilor pe care banca nu le poate obține din documentele financiare.
Maib utilizează chestionare diferențiate în funcție de sectorul de activitate, astfel încât întrebările să fie relevante pentru domeniul în care activează compania.
Cine îl primește și când
Clienții persoane juridice care solicită finanțare îl completează la etapa de evaluare, împreună cu celelalte documente aferente dosarului de credit.
Ce aspecte acoperă chestionarul
– tipul activității și amplasarea acesteia;
– actele permisive și autorizațiile deținute, precum și conformarea cu cerințele legale;
– utilizarea resurselor: energie, apă, materii prime;
– gestionarea deșeurilor, emisiilor și evacuărilor/deversărilor;
– condițiile de muncă și sănătatea și securitatea angajaților;
– expunerea la fenomene climatice și măsurile de adaptare;
– investițiile realizate sau planificate pentru reducerea impactului asupra mediului.
Ce este util să pregătiți din timp
– actele permisive de mediu și alte autorizații relevante, inclusiv termenele de valabilitate ale acestora;
– documentația privind gestionarea deșeurilor și evacuarea apelor uzate, după caz;
– documentația privind securitatea și sănătatea în muncă;
– date privind consumul de utilități și resurse;
– o descriere a investițiilor realizate sau planificate în domeniul eficienței energetice și reducerii impactului asupra mediului.
Identificarea documentelor lipsă într-o etapă avansată a procesului reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale întârzierilor. În cazul în care un act permisiv se află în proces de obținere sau reînnoire, este recomandat ca acest lucru să fie comunicat de la început.
Exemple de întrebări incluse în chestionar (lista nu este exhaustivă)
– Compania deține toate actele permisive, licențele și autorizațiile valabile necesare desfășurării activității, inclusiv actul/actele permisive de mediu aplicabile?
– Compania implementează măsuri pentru prevenirea, reducerea și controlul poluanților eliberați în aer, apă și sol ca urmare a activității sale?
– Compania a implementat măsuri de eficiență energetică sau a stabilit un plan pentru reducerea consumului de resurse, inclusiv apă, energie, combustibil și materii prime?
– În ultimii trei ani au avut loc incidente sau accidente de mediu ori incidente sau accidente de muncă?
– Compania asigură echipamente individuale de protecție adecvate și condiții de muncă sigure?
Ce urmează după depunerea documentației
– verificarea activității prin raportare la Lista de excluderi;
– verificarea conformării cu cerințele legale și a valabilității actelor permisive;
– clasificarea proiectului într-o categorie de risc: scăzut, mediu sau înalt;
– pentru proiectele cu risc mediu și înalt, efectuarea unei evaluări detaliate, care poate include și o vizită la amplasament;
– elaborarea unei opinii de risc de mediu și social, care este inclusă în evaluarea generală a riscurilor;
– după caz, stabilirea unor măsuri și clauze care devin parte a contractului de credit;
– monitorizarea pe durata finanțării, în cazul proiectelor cu risc mediu și înalt.
Întrebări frecvente
Evaluarea ESG înseamnă că finanțarea va fi refuzată?
Nu. Identificarea unui risc nu conduce automat la refuzarea finanțării. În majoritatea cazurilor, banca discută cu clientul măsuri rezonabile de prevenire, diminuare sau remediere a riscurilor identificate.
Toți clienții completează același chestionar?
Nu. Chestionarele sunt diferențiate în funcție de sectorul de activitate, iar nivelul de detaliere depinde de sector, valoarea finanțării și caracteristicile proiectului.
Cât durează evaluarea și poate întârzia aprobarea creditului?
Evaluarea se desfășoară în paralel cu analiza de credit. Pentru activitățile cu risc scăzut, aceasta nu presupune, de regulă, etape suplimentare pentru client. În cazul proiectelor cu risc mediu sau înalt, pot fi solicitate documente suplimentare sau poate fi necesară efectuarea unei vizite la amplasament.
Ce se întâmplă dacă nu dețin toate actele permisive necesare?
Informați managerul de relații cu clienții. În funcție de situație, poate fi convenit un termen clar pentru obținerea sau reînnoirea documentelor. Este recomandat ca acest aspect să fie comunicat încă de la începutul procesului.
Cine este responsabil pentru respectarea legislației?
Clientul rămâne responsabil pentru propria activitate, pentru obținerea actelor permisive și pentru respectarea cerințelor legale aplicabile. Evaluarea efectuată de maib nu substituie controalele autorităților competente și nu reprezintă o certificare a conformității clientului cu legislația.
Informațiile pe care le furnizez sunt confidențiale?
Da. Informațiile furnizate prin intermediul chestionarului sunt tratate cu același nivel de confidențialitate ca și celelalte informații din dosarul de credit. Date agregate și anonimizate pot fi raportate finanțatorilor internaționali, în conformitate cu obligațiile contractuale ale băncii.
Se aplică și persoanelor fizice?
Nu. Chestionarul ESG este destinat clienților persoane juridice.
Riscurile climatice
Riscurile climatice sunt împărțite în următoarele categorii:
– riscuri fizice, asociate cu seceta, temperaturile extreme, inundațiile și deficitul de apă;
– riscuri de tranziție, asociate cu schimbările legislative, tehnologice și de piață.
Banca se află în prezent în proces de dezvoltare a cadrului său de management al riscurilor climatice. Acesta va fi integrat în cadrul general de management al riscurilor, pe măsura adoptării cerințelor legislative naționale, în contextul alinierii Republicii Moldova la cadrul de reglementare european.
În prezent, aceste analize sunt efectuate la nivel de portofoliu și au caracter informativ. Ele nu reprezintă o evaluare individuală a clientului, o decizie de creditare și nici o prognoză privind producerea unui anumit eveniment climatic.
Contact
Pentru întrebări, sugestii sau feedback privind evaluarea riscurilor nefinanciare: sustenabilitatea@maib.md