Rezultatele AGA maib din 2024

Astăzi, la Chișinău, maib a desfășurat Adunarea generală anuală a acționarilor (AGA). A fost atins un cvorum suficient pentru a împuternici AGA să voteze asupra deciziilor propuse. Subiectele incluse în ordinea de zi au fost adoptate cu majoritatea necesară de voturi.

 

Vytautas Plunksnis, Președintele Consiliului maib, a menționat:

“Sunt mulțumit de rezultatele AGA a maib și aș dori să le mulțumesc tuturor acționarilor pentru participare și sprijin. Poziția solidă a capitalului maib și abordarea strategică disciplinată ne permit atât să plătim dividende, cât și să susținem creșterea băncii. De asemenea, ne bucurăm să le spunem bun venit în Consiliul maib celor doi profesioniști experimentați, viziunile cărora vor contribui semnificativ la direcția de dezvoltare a maib. De asemenea, aș dori să îmi exprim recunoștința față de echipa maib pentru rezultatele financiare excelente din 2023 și pentru dedicația continuă pentru transformarea maib.”

 

 

Rezultatele detaliate sunt prezentate mai jos:

 

  1. și 2. Cu privire la darea de seamă financiară anuală a Băncii și darea de seamă anuală a Consiliului Băncii pentru anul 2023

Acționarii au votat în favoarea acceptării Raportului Financiar Anual pentru anul 2023 și pentru aprobarea Raportului Anual al Consiliului băncii pentru anul 2023.

 

 

  1. Cu privire la distribuirea capitalului și repartizarea profitului anual, inclusiv plata dividendelor anuale pentru anii 2021-2023.

Acționarii au votat în favoarea dividendului propus de 7,30 MDL per acțiune. Distribuția totală a dividendelor s-a ridicat la 757 milioane MDL. Data de înregistrare pentru distribuirea dividendelor este stabilită 19 iunie 2024, ceea ce înseamnă că acționarii înregistrați până la acea dată vor avea dreptul la plata dividendelor. Data plății dividendelor va fi comunicată ulterior, dar va avea loc în cel mult 3 luni după AGA.

 

  1. Cu privire la normativele de repartizare a profitului net al băncii pentru anul 2024.

Acționarii au votat pentru acceptarea politicii propuse de distribuire a profitului, prin care între 30% și 50% din profitul Băncii din 2024 este alocat pentru plata dividendelor, în condițiile aprobării de către Banca Națională a Moldovei.

 

 

  1. Cu privire la alegerea unei noi componențe a Consiliului Băncii

Acționarii au ales să reînnoiască mandatele a 5 membri existenți ai Consiliului:

  • Vytautas Plunksnis, Președinte al Consiliului Băncii, membru al Comitetului de Risc, având 6 ani de activitate în cadrul maib;
  • Victor Miculeţ, Vicepreședinte al Consiliului Băncii, membru al Comitetului de Nominalizare și Remunerare, având 26 de ani de activitate în cadrul maib, inclusiv ca Președinte al Consiliului Băncii;
  • Natalia Vrabie, membră a Comitetului de Risc și membră a Comitetului de Audit, având 33 de ani de activitate în cadrul maib în diverse funcții, inclusiv Președintă a Comitetului de Conducere;
  • Konrad Kozik, membru independent al Consiliului Băncii, Președinte al Comitetului de Risc și membru al Comitetului de Audit, având 4 ani de activitate în cadrul maib;
  • Vasile Tofan, Președinte al Comitetului de Nominalizare și Remunerare și membru al Comitetului de Audit, având 6 ani de activitate în cadrul maib.

 

De asemenea, acționarii au numit doi noi membri în Consiliul Băncii:

 

Andreea Pipernea – a activat ca director executiv și are peste 20 de ani de experiență în sectorul financiar, inclusiv în funcţia de CEO în cadrul NN Pensii. Este titulara unui MBA la ASEBUSS România.

 

Madeline Alexander - partener experimentat în audit și consultanță, cu o carieră vastă în cadrul KPMG, Deloitte și TGS România, în prezent gestionând proiecte de audit și consultanță, fiind membră în Consiliile unor companii listate la bursă.

 

 

  1. Cu privire la devizul de cheltuieli aferente activității Consiliului Băncii

Acționarii au aprobat costurile estimate ale Consiliului Băncii.

 

  1. Cu privire la achiziționarea de către bancă a acțiunilor proprii

Acționarii au adoptat propunerea de achiziționare a până la 5% din acțiunile în circulație (5.188.170 acțiuni) la un preț echitabil. Termenul de achiziție este de până la un an de la adoptarea rezoluției. Această decizie a fost aprobată de Banca Națională a Moldovei.

 

 

Toate materialele examinate și rezoluțiile adoptate la AGA sunt publicate pe site-ul Băncii, în secțiunea Publicarea informației.

 

Vă rugăm să contactați echipa de organizare a AGA pentru mai multe informații.

Email:  Marcel.lazar@maib.md

Telephone: +373 22 303 615+373 22 303 618

 

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Republica Moldova, cu o cotă de piață de 36,7% din depozite și 37,7% din creditele întregului sistem bancar la sfârșitul trimestrului I din 2024. Maib este un creditor disciplinat cu o rată a creditelor neperformante de 2,1% și este bine capitalizată, cu un CAR de 23,7% la 31 martie 2024. Banca este de o importanță sistemică pentru țară, deservind aproape o treime din populație și fiind unul dintre cei mai mari angajatori privați din Republica Moldova, cu peste 2 400 de angajați. Din 2018, cel mai mare acționar al maib este un consorțiu care include Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup de management al activelor din țările baltice, și Horizon Capital, un fond de investiții privat axat pe piețele emergente.

 

Comunicate recente privind relațiile cu investitorii

 

Evenimente viitoare pentru investitori

  • 14 august - Publicarea rezultatelor financiare din H1 și 2Q 2024 și Teleconferința

 

Contacte Relații cu Investitorii

Maib Investor Relations
Evgenii Risovich
Telefon: +37368403477
E-mail: Evgenii.Risovich@maib.md

 

Contact de Presă
Daniela Șerban
Telefon: +40742242662
E-mail: Dserban@vertikgroup.eu